Despre economii pentru primul tau DSLR

March 5, 2019 Enjoy Photography No comments exist

Salutare! Astăzi m-am gândit să scriu un articol puțin diferit ca cele de până acum, un articol în care să te învăț cum să faci economii pentru a achiziționa primul tău DSLR, indiferent că ești minor, student sau adult în toată regula. 🙂

OBERVAȚIE: Înainte de a începe acest articol, vreau să te informez că dacă pentru tine fotografia cu smartphone-ul din dotare, îți este suficientă, atunci acest articol nu este pentru tine, decât dacă te interesează subiectul educație financiară la modul general.

Imagine cu titlu de prezentare: DSLR Canon 1300D și obiective Canon (sursa: Internet)

SĂ REVENIM….

Fotografia reprezintă un hobby destul de costisitor și o afacere și mai costisitoare.

Pe când eram în liceu, am descoperit că mă atrage această artă a fotografiei și elev fiind, fără vreo sursă de venit, desigur că nu îmi permiteam un DSLR la vremea aceea (adică prin 2007).

De fapt, în 2007, aparatele foto DSLR nu aveau prea mult istoric în spate (comparativ cu prezentul). În acest an, spre exemplu se lansa Canon 40D, unul din cele mai reușite DSLR-uri, în care doar fotografii avansați și profesionali investeau bani, întrucât nu era tocmai un aparat foto accesibil dpdv al prețului, costând undeva la aprox 1300 Euro/body, la acea vreme.

Eu, ca elev, nici nu îmi permiteam să visez la un astfel de aparat, cu atât mai mult cu cât proveneam dintr-o familie modestă.

Dar dacă stau mai bine să mă gândesc, pe atunci nici nu știam de existența unor astfel de aparate foto digitale. La vremea aceea eram conștientă doar de aparatele pe film, ca cel al tatei (un Zenit) și acele „săpuniere” micuțe și drăguțe, pe care le vedeam la banchete și care nici în ziua de azi nu știu de ce tip de performanțe fotografice dispuneau, întrucât nu am deținut nici unul vreodată. 🙂

Imagine cu titlu de prezentare: DSLR Canon 40D (sursa: Internet)

De asemenea, pentru cei care nu știu (adică pentru cei născuți la finalul anilor ‘90+), în primul deceniu al lui 2000, nici nu putea fi vorba să faci poze cu telefonul ca astăzi. Căci, pe atunci, telefoanele mobile nu erau atât de smart ca în ziua de azi. De fapt nu erau deloc smart.

Telefoanele pe atunci erau doar portabile, iar eu dețineam faimosul Nokia 3310 cu ecran monocrom, cu un abonament de 25 de minute naționale incluse, și câteva SMS-uri, pe care îl primisem cadou când am împlinit 14 ani (în 2004).

Cu toate astea, atunci când ai o pasiune arzătoare de a face fotografie (și ceea ce urmează să relatez în acest articol, nu se va aplica doar domeniului fotografic, ci în 99% din hobby-urile tale care vor necesita investiții financiare), mereu vei găsi o soluție să-ți ancorezi și să-ți aduci visul în real și tangibil.

Așadar, revenind la anul 2007 și la pasiunea mea fotografică proaspăt descoperită, aveam două variante: să încep să învăț fotografie pe SLR-ul tatei sau să îmi achiziționez un aparat. Sau o a treia variantă, telefonul. În 2007, făcusem și eu upgrade la un telefon cu ecran color și cameră foto pe spate. Aveam un Nokia 6020 cu o cameră pe spate de 0.3 MP cu care, clar nu aveai ce face dpdv artistic-evolutiv, deci ramânea valabilă doar una din primele două soluții, enumerate inițial.

Deci bani nu aveam, căci nu lucram, iar tata nu mi-a dat voie „să-i stric aparatul”, așa că, Moș Crăciun din acel an a fost darnic cu mine și mi-a adus cadou un Sony DSC W35 (în traducere: părinții mei au făcut un efort financiar) cu care să-mi încep drumul fotografic și pe care îl mai am și în ziua de astăzi și care este încă funcțional. Tare, nu? <3


Imagine cu titlu de prezentare: Așa arată camera foto digitala SONY DSC W35, primită cadou de Crăciun, în 2007 (sursa: Internet)

Așa că din momentul în care am pus mâna pe acel aparat, am tras continuu și cadre bune și cadre mai puțin bune, până am extenuat săracul aparat. Ba chiar mă mir că mai funcționează. Cred că nu am avut niciun DSLR pe mână pe care să-l forjez atât de mult cum am făcut-o cu acel aparat compact de la Sony. Totuși, acel aparat de 7.2 MP  mi-a pus creativitatea la încercare și cu el am reușit să îmi dezvolt pasiunea fotografică, până la un anumit nivel, desigur.

Dar, după ce am atins acel nivel, în care micul meu compact, nu-mi mai era suficient, am vrut mai mult. Am vrut și eu un DSLR, cu atât mai mult cu cât aveam un prieten ce deținea un Canon 50D și pe care pusesem și eu mâna puțin.

Dacă prima mea cameră foto a fost cadou de la Moșul, pentru al doilea aparat, cum nu mai eram un elev de liceu, ba chiar eram angajată de vreo doi ani la o companie, a trebuit să strâng bani pe cont propriu. Așadar, ce era de făcut?

În cazul meu, am învățat să strâng puțin cureaua și să fac economii. Mi-a luat mai bine de un an până cînd mi-am permis acel Canon 60D, la care visam, împreună cu obiectivul 50mm f/1.8, ambele second hand, desigur. Iar de aici totul a devenit istorie până azi, iar istoria continuă să se scrie. 🙂

Dar în cazul tău, ce este de făcut?

Înainte de a-ți vorbi despre variantele și posibilitățile de economisire financiară, vreau să îți vorbesc întâi despre ce tip de DSLR ți se potrivește și care este ordinea în care să faci upgrade la kitul tău foto.

Imagine cu titlu de prezentare: DSLR Canon (sursa: Internet)

AȘADAR, CE DSLR ȚI SE POTRIVEȘTE LA ÎNCEPUT DE DRUM?

După cum probabil bănuiești, pentru primul tău DSLR, am să îți recomand achiziția unuia entry-level, deoarece acesta este un aparat foto special proiectat pentru începătorii în fotografie. Adesea, în meniu găsești sfaturi de fotografiere, sfaturi care îți vor prinde bine atunci când te afli pe teren.

De ce nu îți recomand o cameră mai bună, dacă tot vine vorba să investești bani?

Permite-mi să-ți răspund la această întrebare cu o altă întrebare: crezi că dacă ai avea o cameră performantă, fotografia ta va fi mai bună doar pentru că ai această cameră sau va fi la fel ca și fotografia trasă cu un aparat mai puțin performant? Îți garantez că va fi la fel de proastă indiferent de aparat. Aoleu! Cum adică proastă? Am mai discutat despre asta și în „Lecția 2 – Fotografii RAW sau JPEG?” pe care o găsești în Modulul 0 al cursului Enjoy Photography.

La început de drum, nu ai cunoștințele necesare pt utilizarea unui DSLR la adevăratul său potențial, chiar dacă dispui de o creativitate ieșită din comun. De ce crezi că mulți spun că primele tale 10000 de fotografii sunt cele mai proaste fotografii ale tale?

Și… să dai vina pe performața camerei tale, nu este cea mai inteligentă abordare. Este ca și cum un om visează să devină milionar peste noapte, dar nu face nimic în acest sens. Și cei care au devenit milionari „peste noapte” au ani de muncă și de eșecuri în spate. Ei nu au dormit și s-au trezit a doua dimineață milionari.

Așa și cu fotografia, faci 10000 de fotografii proaste până o să începi să faci următoarele 10000 de fotografii bune ca mai apoi să tinzi către excelență. Așadar, nu te arunca să arunci mii de lei pe o aparatură sofisticată și performantă, doar că este trendy. Un aparat performant nu te face fotograf, dacă nu știi să profiți de maximum de el.

Așadar, economisește și investește într-un DSLR entry-level și forjează-l pentru 2-3 ani sau chiar mai mult, până când ajungi să te împiedici în creativitate de limitările acestui aparat. Când se va întâmpla asta, înseamnă că ai evoluat și este timpul pentru un upgrade. Nu mai devreme, de acest moment.

Cum faci upgrade-ul?

În primul rând trebuie să observi ce te incomodează la actualul tău DSLR: ai nevoie de un shutter mai rapid, ai nevoie de un senzor mai performant, îți place fotografia de stradă, sportivă, landscape sau de portret etc? Astfel vei ști încotro să-ți îndrepți viitoarea achiziție.

În al doilea rând, este necesar să ții cont că pe piață, valoarea camerelor, mai ales a DSLR-urilor a început să se degradeze rapid, mai ales de când a început era mirrorless-urilor.

Și atunci de ce nu îți recomand să achiziționezi un mirrorless?

Nu fac asta deoarece, dacă ești strâns cu ușa dpdv financiar, DSLR-urile și obiectivele acestora sunt o opțiune mult mai fiabilă din multe puncte de vedere, și mai ales dpdv financiar. Body-urile sunt accesibile dpdv financiar, și obiectivele foto sunt cu mult mai versatile și accesibile financiar, mai ales cele dedicate sistemului crop. Despre sistemul Crop și Full-frame am discutat aici.

Revenind, când o să vrei un upgrade, nu îți recomand niciodată să treci de la un DSLR entry-level la un mid-level, ci am să îți recomand să faci trecerea direct la un high-level. De ce? Am să îți explic chiar acum.

Un DSLR mid level este mai ieftin cu câteva sute de euro față de un high-end, dar chiar dacă la prima vedere pare că faci o economie de achiziție, privind pe termen lung, de fapt o să pierzi niște bani.

Să exemplific. Să presupunem că ai achiziționat un DSLR entry level cu 2000-2500 lei (ex. Canon 200D cu obiectivul de kit) cu care o să te joci vreo 3 ani. După acești 3 ani vrei să faci un upgrade și te uiți la DSLR-urile mid-level.

Să presupunem că îți achiziționezi un mid-level cu 4000-4500 lei (ex: Canon 80D/77D), după ce îți vinzi entry-level-ul la un preț iluzoriu de 1000-1200 lei, căci da, cam așa o să îl vinzi, dacă nu chiar mai ieftin. Acest DSLR o să vrei să îl vinzi mult mai repede decât entry-level-ul, pentru că, după cum știm, primii pași sunt mai grei, apoi evoluția prinde aripi, și dacă ești cu adevărat pasionat o să vrei tot mai mult și tot mai mult.

Deci în mai puțin de 2 ani, vinzi și midle-level-ul (probabil cu 2000-2500 lei) și o să treci pe un high-end (excludem din ecuație aparatele full-frame, în acest exemplu, și o să vezi imediat motivul) care și ăla (ex. Canon 7d mk 2) te costă vreo 6500-7000 lei.

Total investiții în cazul de mai sus (luăm varianta finanțării minime):

2000-1000+4000-2000+6500=9500 lei (ai învârtit suma asta de bani în mai puțin de 5 ani).

Acum să luăm a doua variantă de investiție: entry-level + high-end, și avem așa:

2000-1000+6500= 7500 lei (astfel scutești o intermediere de cheltuială financiară de 2000 lei).

Concluzia?

A doua categorie de upgrade este mai rentabilă cu câteva mii de lei. Un mid-level nu este o cale de investiție ce merită luată în calcul, odată ce te hotărăști să te apuci serios de fotografie.

Un DSLR mid-level oferă funcții noi și o performanță mai bună decât un entry-level, dar noile funcții și performanțe nu justifică trecerea de la entry la mid. Evoluția este insuficientă pentru a justifica această investiție de bani.

De aceea în exemplul meu am exclus trecerea la full frame. Am vrut să fac comparație de sisteme crop. Desigur în locul unui high-end poți alege un aparat full-frame, dar cel mai adesea trecerile pe full frame se fac doar în anumite situații pe care nu o să le menționez aici întrucât acest articol și așa va fi unul destul de lung.

Așadar, când investești în aparatură foto de tip DSLR, este necesar să ții cont de următoarele aspecte:

începe cu un DSLR entry-level (cumpărat de nou sau second-hand, în funcție de bugetul disponibil)

reține că body-urile de DSLR își pierd valoarea financiară și tehnologică foarte rapid, în schimb obiectivele foto nu, iar sticla dictează mai mult de 50% din calitatea fotografiilor tale. Așadar, investește mai mult în obiective de calitate și mai puțin (rar) în DSLR-uri.

– iar când vine momentul, upgrade-ul fă-l doar la momentul potrivit și fă-l cu cap, pentru a nu cheltui mai mulți bani decât este necesar. Mergând pe ultima afirmație: sticla este mult mai importantă, și reține că în privința body-urilor trecerea de la entry la mid-level nu își justifică investiția dpdv financiar pe termen lung.

Și acum să trecem la capitolul economii!

Imagine cu titlu de presentare: pușculiță (sursa: Internet)

1. CUM SĂ ECONOMISEȘTI BANI PENTRU PRIMUL TĂU DSLR – CÂND EȘTI MINOR?

În ziua de azi aparatura foto a devenit mult mai accesibilă, mai versatilă și întotdeauna există și piața SH. Așadar, dacă acum 5-6 ani, un DSLR precum Canon 60D era 2-3000 lei second hand, astăzi poți găsi DSLR-uri chiar și sub 1000 de lei pe piața SH.

Ca o observație: nu, nu promovez piața second hand, dar atunci când îți dorești ceva cu adevărat, iar piața standard este peste bugetul tău, SH-ul este o opțiune numai bună de luat în calcul. Oricum primii 2-3 ani de fotografie din viața ta este doar pentru experimentare și învățare. Așadar nu este necesar să te arunci la aparatură de 5000 lei sau chiar mai mult. Cu atât mai mult cu cât aparatura de la acest nivel de preț este complexă și nu-ți va fi ușor să o stăpânești. Și astfel, ușor, ușor va apărea frustrarea în procesul de învățare, ca mai apoi să renunți. Începe cu începutul, cu aparate foto entry-level. Sunt perfecte pentru nevoile tale actuale.

Totuși, pentru a nu te trezi că dai 1000 de lei pe un aparat care moare după ce ai tras 100 de poze cu el, aici, regăsești câteva sfaturi de achiziție. În plus de acele sfaturi, îți recomand să iei în considerare și dacă aparatul a fost folosit în scopuri profesionale sau nu. De exemplu, dacă cumperi aparatură foto de la un fotograf de evenimente, foarte probabil aparatul lui a fost folosit intens de-a lungul timpului, și ar fi ideal să ții cont și de acest aspect înainte de a face o nouă achiziție. Dar să revenim la cum să strângi banii pentru o nouă achiziție.

Pentru a economisi bani pentru primul tău DSLR, în acest caz, ai câteva variante disponibile:

banii pe care îi primești de la rude și familie, cu ocazia zilei tale de naștere și/sau cu ocazia altor sărbători, nu îi cheltui, ci păstrează-i. Pune-i la pușculiță.

– de asemenea, poți vorbi cu familia ta, să le spui că îți dorești să îți cumperi un aparat foto cât mai curând posibil, și că orice ajutor din partea acestora este binevenit. Astfel, te poți oferi să faci diverse activități în casă, precum să duci gunoiul, să ajuți la curățenie mai des, să speli vasele după ce mâncați etc, și în schimb să primești câțiva lei drept recompensă. Oricât de modestă ar fi o familie, văzându-te că faci tot posibilul pentru a îți îndeplini visul, și familia ta la rândul ei, va face tot posibilul să te ajute într-acest sens, chiar și cu 3-5 lei pe zi. Știu că nu pare mult la prima vedere, dar dacă facem un mic calcul, într-o lună vei ajunge să strângi 90-150 lei, iar într-un an: 1080-1800 lei. Așadar, iată cum pic cu pic, îți aduc la împlinire visul de a-ți achiziționa primul tău DSLR.

o alternativă la varianta anterioară, în cazul în care ai tăi chiar nu își permit să te recompenseze financiar, este aceea de a ajuta o vecină mai vârstnică din bloc cu cumpărăturile zilnice și dusul gunoiului, în schimbul a 3-5 lei / zi. Oamenii în vârstă mereu au nevoie de puțin ajutor prin casă, mai ales la cumpărături, fiindu-le greu să meargă sau să care plasele pline. Ești un/o tânăr/ă în putere, și astfel, poți face tu asta pentru ei.

o altă variantă, dacă ai peste 14 ani, îți poți lua un job de vară. Da, poți munci timp de 3 luni, în vacanța de vară. Și eu în clasa a zecea m-am angajat pe timp de vară. Aveam nevoie de bani, ai mei nu aveau de unde să îmi ofere acei bani, și astfel mi-am luat primul meu job.

dacă ești eminent la școală, de asemenea, poți câștiga câțiva bănuți oferind meditații celor mai puțin eminenți. Este drept că de obicei părinții aleg să-și mediteze copiii la profesori, dar, pentru bani mai puțini (decât ia un profesor) și cu putere de convingere, poți ajunge să îi meditezi chiar tu. Până la urmă ai materia proaspăt în cap, o stăpânești bine și cu siguranță ai multe de oferit.

Așdar, chiar dacă ești minor, există mereu soluții să îți vezi visul devenit realitate. Trebuie doar să vrei. Ah, și să nu uităm de alocație. Și ea este tot un venit care trebuie economisit, cel puțin până reușești să îți îndeplinești visul de a avea pe mână primul tău DSLR. 🙂

Imagine cu titlu de prezentare (sursa: Internet)

2. CUM SĂ ECONOMISEȘTI BANI PENTRU PRIMUL TĂU DSLR – CÂND EȘTI STUDENT?

Chiar și în acest caz, sfaturile mai sus menționate rămân în picioare:

te poți angaja part-time undeva;

dacă nu stai la cămin sau în chirie, și ai bursă, o poți economisi, punând-o la pușculiță;

– de asemenea, chiar dacă nu mai ești copil, poți să ajuți un bătrânel/o bătrânică cu cumpărăturile și dusul gunoiului; ba chiar și cu gătitul mâncării în schimbul unei sume de bani. Este drept, că pensiile nu sunt prea mari, dar, cu toate astea sunt sigură, că pentru micul ajutor oferit, vor fi dispuși să îți ofere 150-200 lei (spre exemplu) pe lună pentru ajutorul oferit.

– tot în categoria întrajutorare, dacă iubești copiii, poți să te oferi să fii bonă pentru copiii vecinilor până când aceștia ajung acasă de la servici. Te duci dimineața la cursuri, iar când cei mici ies de la școală / grădiniță / afterschool, poți să petreci puțin timp în compania acestora, până seara târziu, când părinții se întorc acasă.

Ok! Ok! O să spui, dar cu timpul tău liber cum rămâne? Și mai ai și tu alte nevoi. Spre exemplu, vrei să ieși cu colegii pe undeva, într-o locație ca să socializați.

Da! Visele, ca să devină realitate, cer anumite „sacrificii” (investiții) din partea ta: timp și bani cel mai adesea. Dar asta nu înseamnă să devii o persoană anti-socială, să nu mai ieși cu nimeni nicăieri și să nu cheltui niciun ban pe micile distracții. Ci efortul de a a-ți îndeplini visul, presupune sa găsești un echilibru, o cale de mijloc.

Spre exemplu, în loc să ieși în fiecare vineri seară cu prietenii într-un Pub, poți să ieși doar de două ori pe lună cu ei. De asemenea, în loc să ieșiți mereu în localuri, puteți să schimbați astfel de ieșiri cu ieșirile în natură. Ieșirile în natură nu sunt deloc costisitoare, ba chiar sunt gratis și de multe ori, cel puțin dpmdv. mult mai amuzante.

Sunt sigură că dacă te pasionează fotografia, vei fi mai atras/ă de Natură și de tot ceea ce are aceasta de oferit. Deci, foarte probabil, mai ales după ce te vei afla în posesia aparatului foto, să schimbi ieșirile în localuri cu excursiile de la munte, de la mare și chiar cu ieșirile pe străzile orașelor (dacă te pasionează fotografia de stradă).

Așadar, și în acest caz există o multitudine de soluții de a strânge banii necesari pentru a-ți achiziționa primul tău DSLR.

3. CUM SĂ ECONOMISEȘTI BANI PENTRU PRIMUL TĂU DSLR – CÂND EȘTI UN ADULT CU RESPONSABILITĂȚI?

Când ajungem la maturitate, pe picioarele noastre, deși avem un job stabil, și astfel beneficiem de propriile noastre venituri, lucrurile sunt adesea mai complicate decât atunci când suntem copii, adolescenți.

Motivul?

Deși când suntem mici visăm să fim adulți, văzând doar libertatea de a „face ce vrei” din acest capitol al vieții, în momentul în care ajungem în acest prag al maturității, constatăm cu stupoare că lucrurile nu stau tocmai așa, și nici nu sunt atât de simple.

Când atingem pragul maturității, realizăm că la pachet cu libertatea deplină, vine și o responsabilitate pe masură, cu atât mai mult cu cât ne întemeiem și propria familie.

Astfel devenim responsabili față de noi înșine, față de copilul / copiii pe care îi avem, față de soț/soție. Iar această responsabilitate nu este simplă: ea îmbină caracteristici morale, sentimentale, financiare etc. Este un amalgam de alte mici responsabilități ce contribuie la un mare întreg de responsabilități.

Și pentru că aici discut despre aspectul financiar și despre cum poți strânge bani pentru primul tău DSLR, am să mă rezum doar la responsabilitatea financiară pe care o are un adult.

Când ești pe picioarele tale, dpdv financiar ai de plătit tot felul de taxe și impozite, ai de cheltuit bani cu mâncarea, cu întreținerea familiei, și adesea aceste cheltuieli uneori par imposibil de gestionat întrucât pur și simplu nu îți ajung banii pentru toate. Cel puțin la prima vedere. Așa că aici intră în calcul educația financiară, care din păcate nu se predă în școlile din România. Noroc cu antreprenorii care organizează seminarii, workshop-uri și cursuri pe această temă.

Da, și eu, la rândul meu am învățat gestionarea banilor de la un antreprenor, de la Lorand Soares Szasz, în 2016. Și de atunci, viața mea financiară a devenit mai echilibrată și am reușit să nu mă întind niciodată mai mult decât îmi este plapuma, și în fiecare lună să pun câte ceva deoparte. Și nu te gândi că aveam un super salariu. Din contră, aveam un salariu puțin peste minimul pe economie, un tată și o mamă pensionați de boală. Îți dai seama că și cheltuielile îmi erau pe măsură, nu? De fapt din acest motiv, am și ales educația financiară, pentru că pur și simplu „nu îmi ajungeau banii” și nu înțelegeam motivul. Acum, situația s-a schimbat radical.

Revenind, educația financiară este cheia pentru orice investiție și/sau cheltuială pe care o/le faci adiacent cheltuielilor zilnice. Nu contează cât de mult sau puțin câștigi.

Da, și aici trebuie să faci anumite sacrificii, dar desigur, tu știi cel mai bine dacă merită sau nu acele sacrificii.

Am văzut multe familii care se plâng că nu se ajung cu banii până la următorul salariu, dar pentru asta, nu le lipsea din casă sticla de Pepsi/Cola la 2,5 litri, berea de pe masă și/sau pachetul de țigări din buzunar.

Acum o să spui, dar ce mama măsii (ca să nu scriu mai „porcos”), o viață am și și pe asta vrei să nu o trăiesc?

Cum spuneam, fiecare are dreptul de a alege cum își organizează viața și ce sacrificii este dispus/ă să facă pentru a-și îndeplini un vis.

Spre exemplu, mama mea a murit din cauza cancerului, dar până în ultimul moment ea a ales să fumeze. Și-a acceptat „soarta” și „și-a trăit viața” așa cum a hotărât. Ea nu a crezut în posibilitatea tratamentelor alternative, nu era dispusă să se vindece prin sucuri naturale și alte „nebunii”. Așa a fost ea, asta a ales. În convingerile ei, nu a existat vindecare, doar moarte. Concluzia? Dacă țigările, sticla de Pepsi și berea sunt mai importante pentru tine decât visul tău, atunci, pe asta se vor duce și banii, iar visul tău nu va fi nimic altceva decât un vis.

Revenind la educația financiară, pentru a putea să strângi banii necesari să îți cumperi primul tău DSLR, va trebui să îți faci un nou obicei, și anume cel de a economisi în fiecare lună o anumită sumă de bani.

Cel mai ușor faci asta punând pe o foaie de hârtie (în cazul meu într-o foaie de calcul Excel) toate veniturile și cheltuielile ce le ai în fiecare lună: veniturile din salarii și alte venituri + cheltuielile cu întreținerea, gazul, electricitatea, impozitele, mâncarea și alte nevoi (spre ex pamperși la copil) iar după ce tragi linie, și spre exemplu îți rămân „X” bani, din acești „X” bani pune deoparte o mică sumă, o sumă de care să nu te atingi. Restul, poți face ce dorești tu cu ei. Dacă gestionezi cu cap veniturile și cheltuielile (mai ales cele cu mâncarea, căci de multe ori cheltuim mai mult decât ar trebui la acest capitol), sunt sigură că vei reuși să faci economii în fiecare lună.

Mai jos îți las un exemplu de plan financiar pentru economisiri, plan după care mă orientez și eu din 2016 cu succes, și care este adaptat la nevoile mele, desigur.

Imagine cu titlu de prezentare: plan financiar de venituri si cheltuieli

Așadar, unde există voință, există și o cale. Soluții mereu se vor găsi.

Întrebarea este: ce ești dispus să oferi în schimbul visului tău? Căci întotdeauna, indiferent de vârstă va exista o tranzacție de tipul trocului: oferi ceva în schimbul la altceva. Nu există reușită fără acest troc. Iar cât de mult ești dispus să oferi, ei bine asta rămâne la latitudinea ta.

Și astfel închei și articolul de astăzi.

Știu, este un articol mai puțin despre fotografie și mai mult despre bani. Dar, așa cum menționam și la începutul articolului, fotografia este o pasiune costisitoare, cu atât mai mult cu cât ai anumite pretenții în acest domeniu și vrei să avansezi până la nivelul profi. Așadar, și educația financiară joacă un rol foarte important la acest capitol, indiferent că ne place sau nu asta.

După cum observi soluții există, trebuie doar să vrei.

Pe data viitoare.


PS: Alătură-te și tu comunității ENJOY PHOTOGRAPHY printr-un simplu LIKE pe pagina oficială de FACEBOOK, chiar  aici!


Apropo, dacă te abonezi și la newsletter: primești un e-book gratuit și rămâi la curent cu noutățile de pe site.

MĂ ABONEZ!

Tags: , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply