Despre furtul de fotografii și ce poți face în acest caz!

January 4, 2019 Enjoy Photography No comments exist

Nu aveam în gând să încep anul 2019 cu acest articol, dar, în cursul dimineții am primit un mesaj de la un prieten, care suna astfel: „Bună dimineața! Poza asta nu este cumva a ta?” urmată de un link către o pagină de Facebook.

Despre această poză furată era vorba în mesaj, care cel mai probabil nu a fost preluată de pe pagina de Facebook ci de pe contul de Instagram.
Despre această fotografie era vorba în mesaj. Cel mai probabil aceasta nu a fost preluată de pe pagina de Facebook, ci de pe contul meu de Instagram, unde a fost redistribuită în repetate rânduri, așa cum vei vedea într-o altă exemplificare, mai jos.

Da! Poza aceea este a mea, am răspuns.

Și pentru că nu este prima oară când o fotografie personală este distribuită pe o pagină de socializare fără specificarea sursei, m-am hotărât să scriu acest articol, despre ce poți face când fotografiile îți sunt utilizate fără a-ți da acordul.

Trăim într-o eră tehnologică în care nu mai avem prea mult control asupra a ceea ce se întâmplă în lumea virtuală din jurul nostru, mai ales în privința paginilor de socializare în care activăm. Așadar, trebuie să ne asumăm această lume și să ținem cont și de faptul că ea vine, precum lumea reală, cu drepturi și obligații, iar furtul (știu că este un cuvânt greoi) de fotografii a devenit o problemă cu care se confruntă mulți fotografi în ziua de azi, atât fotografi entuziaști cât și fotografi profesioniști!

ACȚIONEAZĂ, FURTUL DE FOTOGRAFII NU ESTE OK!

Da! Furtul de fotografii nu trebuie trecut cu vederea, chiar dacă nu ești un fotograf profesionist!
Când tu investești timp și bani în fotografie, iar cineva vine și culege lauri pe spatele tău, nu este okay!

Actionează! Furtul de fotografii nu este ok!
Pagina de mai sus a distribuit fotografia mea fără specificația sursei preluării acesteia, fără a lăsa prezent watermark-ul inițial pe fotografie (în cazul preluării imaginii de pe Facebook) și fără să îmi ceară acordul pentru upload pe pagina sa! Este o diferență dintre un share și un upload! De aceea vin și spun din nou, furtul de fotografii, nu este ok!

Poate că ești doar la începutul drumului fotografic sau/și un fotograf entuziast și tot ce vrei este să-ți expui pasiunea fotografică și cele mai bune fotografii pe o platformă precum Facebook-ul. Sau poate ești un fotograf profesionist care expune munca ce a încheiat-o pentru un client pe aceeași tip de platformă, deoarece aceasta va fi un magnet pentru alți clienți.
Nu contează ce fel de fotograf ești! Furtul de fotografii afectează toți fotografii, fie ei profesioniști sau nu!

Desigur, sunt și mulți care atunci când încarcă o imagine pe o pagină proprie, fără să menționeze sursa de unde a preluat fotografia, nu sunt conștienți că încalcă anumite drepturi de autor. Dar, în ziua de azi, când informația se află la un click distanță, consider că este necesar să nu rămâi pasiv la ceea ce se întîmplă în jurul tău și să iei măsuri!

Am lăsat și eu un comentariu domnișoarei ce se ocupă de pagina respectivă (a se vedea imaginea de mai jos). Poate că este un comentariu puțin dur, dar pentru că nu este prima dată când este atenționată asupra faptului că nu specifică sursele de preluare a fotografiilor și deoarece comentariile de acest tip sunt șterse, iar cei ce scriu astfel de comentarii sunt banați ulterior, consider că până la urmă comment-ul lăsat este suficient de comprehensiv și bine scris!

dovada de furt de fotografii
Acesta este comentariul meu „dur” la adresa domnișoarei/doamnei Administrator pentru pagina de Facebook din atașamentul de mai sus. Repet, furtul de fotografii nu este ok!

Așa cum menționam în comentariul lăsat, noi, ca fotografi, suntem mai mult decât fericiți să aflăm că munca noastră este apreciată și că se dorește a fi împărtășită mai departe, ca să ajungă la cât mai multă lume.

Serios! Îmi crește sufletul când cineva îmi distribuie o fotografie și îmi dă un tag sau îmi cere acordul în prealabil. Nu am spus niciodată „Nu distribuiți imaginea mea!”
Din contră, reacțiile sunt mereu, dar mereu pozitive, atâta timp cât cei care distribuie fotografiile altora nu își asumă meritele.

Spre exemplu, am fost mai mult decât fericită, să văd că anumite fotografii de ale mele au fost distribuite și au primit 1000+ și respectiv 2000 + aprecieri. A se vedea imaginile de mai jos.

Spune stop furtului de fotografii și încurajează distribuirea fotografiilor cu specificarea sursei de proveniență și a autorului în cauză!
Ia exemplu, și încurajează distribuirea fotografiilor cu specificarea sursei de proveniență și a autorului în cauză! (exemplul 1)
Ia exemplu, și încurajează distribuirea fotografiilor cu specificarea sursei de proveniență și a autorului în cauză! Stop furtului de fotografii!

Ia exemplu, și încurajează distribuirea fotografiilor cu specificarea sursei de proveniență și a autorului în cauză! (exemplul 2)

Și surpriză! Paginile ce au dat share nu și-au pierdut abonații, iar eu am fost fericită să văd reacțiile oamenilor. Am câștigat cu toții! Și nimeni nu a furat nimănui nimic!


CE ESTE DE FĂCUT CA SĂ ÎMPIEDICĂM FURTUL DE FOTOGRAFII?

Răspunsul nu este să stai în umbră, să nu mai publici nimic sau/și să stai toată ziua să urmărești ce se întâmplă pe Internet, ca să vezi cine îți publică fotografiile fără acordul tău oferit în prealabil.

Până la urmă, chiar dacă fotografiile tale sunt distribuite pe diverse pagini fără a ți se acorda credit pentru realizarea acesteia, este o „crimă” mult mai mică (dacă pot spune astfel) decât dacă cineva iți folosește fotografia în scopuri ilicite, precum aici.
Când cineva încearcă să câștige bani și/sau concursuri de pe urma muncii tale, atunci clar furtul de fotografii devine o problemă cu adevărat gravă!

Așadar când vrei să încarci o fotografie pe Facebook sau alte platforme similare, pune-ți următoarele două întrebări:
– este foarte important ca fotografia ta să fie prezentată pe Facebook la cea mai înaltă calitate posbilă?
– te-ar deranja cu adevărat dacă cineva ar descărca imaginea ta fără a-ți cere acordul pentru a o folosi în scopuri proprii (ex: să o printeze, să se laude pe profilul propriu cu ea etc.) ?

Acum, dacă ai răspuns cu „Da!” la cele două întrebări de mai sus, atunci este necesar să iei câteva soluții, pentru că simplul fapt că pui un watermark, sau scrii în descriere „Toate drepturile rezervate. Photo by © X-ulescu” nu îți va garanta că fotografia ta nu va fi utilizată de alții fără acordul tău prealabil și nici nu îi poți opri pe toți din a face asta.

Este nerealist să crezi că oamenii nu iți vor mai descărca și folosi fotografile!

Dar este acceptabil ca ei să facă asta? Nu, nu este!

Este acceptabil ca oamenii să vizioneze filme proaspăt lansate, acasă, pe laptop sau PC fără să dea un ban? Nu, nu este! Și cu toate astea suntem mulți care procedăm astfel!

Realitatea este că întotdeauna se vor găsi oameni care fac astfel de lucruri inacceptabile și care se vor folosi de munca ta. Așadar ce este de făcut?

Cunoaște-ți drepturile!

În primul și în primul rând, este necesar să îți cunoști drepturile ca artist din punct de vedere legislativ.

Cei de la F64 au scris pe blogul lor un articol în acest sens, pe care îl poți citi dând cu click chiar aici.

De asemenea, nu strică să citești și Legea nr 8 / 1996 privind drepturile de autor, pe care o poți răsfoi chiar aici, cu actualizarea din 2014.

De asemenea tot cei de la F64, te învață „5 lucruri care trebuie făcute atunci când ți s-au furat fotografiile”.

Ar fi minunat să nu treci cu vederea peste articolele menționate anterior!

Dincolo de cunoașterea drepturilor, ce îmi mai rămâne pentru a opri furtul de fotografii?

Atunci când vrei să încarci fotografii pe Facebook ai putea să ții cont de una din sugestiile de mai jos, care crezi tu că ți s-ar potrivi mai bine:

  • poți încărca fotografiile la o rezoluție mică, astfel încât, dacă cineva vrea să facă un print de calitate din imaginea ta, să nu dispună de această posibilitate;
  • poți încărca fotografiile cu un watermark ce acoperă toată fotografia și care ar fi destul de dificil de îndepărtat. Dar, astfel vei strica farmecul fotografiei și în loc să atragi privitorul, îl vei determina să privească în altă parte. Așadar, nu consider această soluție ca fiind una fiabilă, deși, este o soluție până la urmă;
  • poți încărca fotografiile la o rezoluție bună, cu un watermark discret, și să lași din griji deoparte. Aoleu, ce am zis? Această afirmație contrazice tot ce am susținut în acest articol. Cum este posibil? Pur și simplu este posibil! Indiferent ce alegere faci, din momentul în care ai încărcat o fotografie pe o pagină, te poți aștepta oricând ca aceasta să iți fie utilizată de către alții chiar și fără acordul tău prealabil. Așa cum oamenii piratează muzică și filme, ce crezi că îi va opri să nu se folosească de fotografia ta?

Da, este greșit! Da, este furt! Și da, este tristă ultima mea afirmație, dar este o realitate ce nu poate fi desconsiderată! Sunt și oameni rău-voitori, dar sunt și mai mulți oameni care nu înțeleg pe deplin implicațiile faptelor lor.

Dacă nu ai de gând să pornești vreo cruciadă sângeroasă și să îți petreci toată ziua urmărind cine, ce și cum face, atunci va fi nevoie să accepți că astfel de lucruri se întâmplă, și se întâmplă tot mai des.

Ce poți face în schimb, este ca atunci când observi că cineva se folosește de fotografia ta, fie să îl/o rogi să menționeze sursa de unde a descărcat fotografia, fie, dacă te deranjează, să o șteargă. Ce va face mai departe, vei vedea. Totuși, atâta timp cât nu beneficiază de remunerații de pe urma muncii tale, nu consider că este o „crimă” atât de mare, așa cum am menționat și mai sus.

În schimb, dacă se încalcă drepturile de autor precum în cazul mai sus menționat, cu persoana ce a folosit o fotografie a unui alt fotograf pentru a câștiga un concurs sau când o persoană vinde printuri cu fotografia ta, atunci nu ezita să iei măsurile legale necesare pentru a împiedica astfel de întâmplări.

Știu că părerile sunt împărțite, dar haideți să fim uniți și să nu lăsăm furtul de fotografii să ia amploare!

Ia măsuri de fiecare dată, când descoperi că o fotografie de-a ta este folosită fără acordul tău, chiar și printr-un simplu mesaj către persoana respectivă, căci, așa cum educația financiară, educația sexuală, educația civică sunt la cote minime în țărișoara noastră, așa și educația fotografică este la cote apropiate de zero!

Haideți să ajutăm oamenii să înțeleagă că furtul de fotografii nu este ok!

Cam asta a fost și cu articolul de astăzi!

Dacă ai întrebări sau vreo informație de împărtășit cu noi toți, nu uita de secțiunea comentarii. 🙂
Multumesc pentru timpul tău și nu uita de butoanele LIKE&SHARE dacă ți-a plăcut ceea ce ai citit și totodată ai găsit utile aceste informații!

Pe data viitoare!


PS: Alătură-te și tu comunității ENJOY PHOTOGRAPHY printr-un simplu LIKE pe pagina oficială de FACEBOOK, chiar  aici!


Apropo, dacă te abonezi și la newsletter: primești un e-book gratuit și rămâi la curent cu noutățile de pe site.

MĂ ABONEZ!

Tags: , , , , , , ,

Leave a Reply