Fotograf de nuntă, începător? Iată ce poți face!

April 5, 2020 Enjoy Photography No comments exist

Salutare!

Înainte să încep efectiv abordarea acestui articol, doresc să atrag atenția asupra următoarelor:

  • vreau să îți spun că sfaturile pe care le regăsești mai jos, izvorăsc din propriile experiențe și studiu, dar nu sunt un fotograf profesionist într-acest domeniu! Astfel, dacă tu consideri că sfaturile de mai jos nu ți se potrivesc, te rog să nu le urmezi!
  • de asemenea, sfaturile și opiniile din prezentul articol, reprezintă un ghid de la A la Z, care se adresează strict celor care se află la început de drum fotografic într-acest domeniu. Adică aceștia fie se află la primul lor eveniment de acest gen, fie au foarte puțină experiență în spate.

Mulțumesc pentru înțelegere!

Acestea fiind spuse, hai să trecem, la oile noastre. 🙂

Pozele, si respectiv colajele, din prezentul articol fac parte din portofoliul primei mele nunți, unde am participat ca second-shooter, acum 3 ani (de la data scrierii articolului). 🙂

De curând, în cadrul comunicării prin email cu cei înscriși în comunitatea Enjoy Photography, s-a propus abordarea într-un articol mai elaborat, al acestui subiect: „Cum poți fii fotograf de nuntă și/sau botez și ce trebuie să faci atunci când ești pe teren?

Zis și făcut!
Astfel, astăzi am ales să-ți ofer cele mai bune sfaturi, de care sunt capabilă, referitoare la acest subiect.

Observație! Să știi că 90-95% din cele ce le vei citi mai jos, se aplică și în cadrul fotografiei de botez, cu mențiunea că va trebui să fii o persoană ceva mai răbdătoare și să iubești copiii!
Nu am să fac un articol separat și pe această temă, ci am să includ aici toate sfaturile ce le am pentru tine, referitoare la fotografia de nuntă și botez; cu atât mai mult cu cât te poți lovi destul de des de evenimente de tipul 2 în 1 (căsătorie + botez)! 😉

Aici ai un mic colaj de la botezul fiului unei colege din liceu ^_^
Am zis să pun și un preview de botez, dacă tot o să amintesc de el în rândurile următoare.
Totuși, pentru a fi fairplay față de tine, am să expun în acest articol, doar pozele de la primul meu eveniment, adică de la prima nuntă! 😀

1 – Ce presupune să fii fotograf de nuntă sau botez?

În linii mari, ca să fii un fotograf de nuntă și/sau botez, va fi necesar să fii o persoană comunicativă, deschisă, empatică, responsabilă, să știi să ai răbdare și desigur, să fii creativă dpdv fotografic.

Nu te așteptai la un astfel de răspuns, așa-i? 😆

Păi, înainte de realizarea fotografiilor la nuntă sau botez, ai alte lucrușoare de făcut; lucrușoare care dpmdv sunt mai importante decât fotografiile în sine.

Sincer, fotografia în acest caz, este printre ultimele lucruri pentru care ar trebui să îți faci cu adevărat griji.

De ce?

Deoarece, fotografia ta, ar trebui să se învârtă în jurul preferințelor și pretenților clienților tăi.

Acum o să spui că nu ești de acord cu mine, căci fotograful știe sau ar trebui să știe mai bine cum stă treaba!

Da și nu!

Este adevărat că atunci când un client te contactează pentru serviciile tale fotografice, el deja are o imagine asupra lucrărilor tale (asupra stilului tău fotografic) de până atunci. Dar dacă tu ești la primul eveniment, și clientul respectiv intenționează să-și pună baza în tine, pt că îi ești simpatic, pentru că îi plac fotografiile de peisaj pe care le faci și le postezi, pt că vă cunoașteți etc., tu ce faci?
Îi spui să se mulțumească cu ce-o fi? Sau mai degrabă stabiliți o întrevedere ca să aflii ce-și dorește clientul să aibe drept amintire de la evenimentul său?

Presupun că o să alegi întrevederea și comunicarea! Cel puțin așa ar trebui! 😉

Făcând acest lucru, poți întreba clienții cum își imaginează ei evenimentul, ce tradiții vor să abordeze în cadrul evenimentului și ce alte cerințe speciale au, solicitări pe care tu trebuie să le transformi în realitate. Astfel, îți poți forma deja o opinie asupra desfășurării lucrurilor pe parcursul nunții sau botezului în cauză.

Comunicând cu clienții despre eveniment, îți poți da seama lejer dacă va fi un eveniment pompos, unde oamenii vor fotografii mai pretențioase; sau dacă va fi un eveniment mai modest, unde oamenii pun accent pe simplitatea fotografică și amintiri.

Aici, mă jucam cu verighetele și îmi exersam creativitatea! 😳
Ca novice, așa cum spuneam mai sus, am participat la primul eveniment în calitate de fotograf de nuntă secundar.
Dimineața evenimentului am început-o cu fotografiatul pregătirii miresei.
Cătălin, fotograful principal, s-a îndeletnicit cu fotografiatul (pregătirii) mirelui și a nașilor, care se aflau într-o locație diferită de a miresei.
Nunta a fost o nuntă mare, de peste 300 de invitați, iar în echipa foto-video am fost 2 fotografi și 2 cameramani. 🙂
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 70-200mm F4/L, cu următoarele setări: ISO 640, f/4, 1/400 sec @ 118mm – fără bliț*
*De fapt toate cadrele din articol sunt fără bliț, întrucât nu dețineam unul la vremea aceea.

De fapt nici în prezent, nu dețin unul! 😆

Cel mai probabil, ca fotograf de nuntă (și/sau botez) începător, vei avea ocazia să lucrezi mai mult cu clienți ce pun accent pe onestele amintiri fotografice ale evenimentului în cauză, și mai rar vei întâlni nunți (sau botezuri) somptuoase!

Spun asta, deoarece clienții ce-și doresc evenimente de anvergură mai mare, nu te vor căuta pe tine să le fii fotograf la o nuntă sau un botez, tu neavând în spate pic de experiență; ci acești clienți vor apela fie la agenții care se ocupă cu așa ceva de ani buni de zile, fie la fotografi renumiți și valoroși din domeniu!
Ca să ai ocazia să participi la un eveniment mai „prețios”, fie trebuie să cunoști clientul cu pricina, fie o să mergi pe post de asistent de fotograf de nuntă sau ca fotograf de nuntă secundar (cum a fost cazul meu).
Altfel, puțin probabil să fii fotograful de bază (principal sau chiar singurul) al evenimentului! 🙂

Cum spuneam, dimineața am fost la pregătirea miresei, iar ca fotograf de nuntă, asta presupune să fotografiezi cam tot ce se întâmplă pe acolo, cât și accesoriile miresei, rochia de mireasă + detaliile acesteia, pantofii miresei, verighetele etc.
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 10-18mm, cu următoarele setări: ISO 640, f/4.5, 1/160 sec @ 10mm.

Buuuun acum că am lămurit-o și pe asta, după ce te vezi cu clientul și storci ce informații de interesează de la el, este timpul să-ți faci temele!

Ce credeai că ai terminat?

Nu! Nu!

Ca începător în cadrul fotografiei de nuntă și/sau botez, după întrevederea cu clientul, următorul pas pe care îl vei face, va fi documentarea.

Astfel, (la modul ideal) vei merge să vizitezi biserica și, eventual restaurantul unde evenimentul va avea loc, astfel încât să observi cât de mari și luminate (sau nu) sunt locațiile respective (cu atât mai mult este ideal să faci asta, dacă nu ai un bliț în cadrul echipamentului foto – despre echipament o să discutăm mai jos).

După ce vizitezi și locurile unde evenimentul se va desfășura, următorul cel mai bun lucru pe care îl poți face ca începător în domeniu este să studiezi fotografiile de profil din domeniu, să te uiți la videouri pe această temă și să te joci cu aparatul tău foto, astfel încât în ziua evenimentului să-l poți manevra cu ochii închiși!

După ce ai bifat sugestiile de mai sus, în ziua evenimentului, spuneam că trebuie să fii empatic, responsabil, comunicativ, înțelegător înainte de toate. 😉

De ce crezi că am pus accent și pe aceste atribuții caracteriale?

Am ales asta deoarece, ziua nunții sau a botezului (dar mai ales a nunții), pentru actorii principali, este o zi foarte importantă, în care aceștia vor fi oricum, dar numai calmi și liniștiți nu!
De obicei miresele, spre exemplu, sunt foarte agitate și stresate în ziua nunții. Și… datoria ta, ca fotograf de nuntă, este să le ajuți să treacă prin aceste momente cu zâmbetul pe buze și la propriu, și la figurat. Astfel, tu trebuie să comunici cu ele, să le ajuți să se liniștească (calmeze), să fii empatic și întelegător, să ai răbdare și mai ales, să le fii prieten. 🙂

Echipament folosit: Canon 80D + Canon 10-18mm, cu următoarele setări: ISO 640, f/4.5, 1/400 sec @ 10mm.
*Să știi, că acum 3 ani, făceam încă setări după ureche! Mă uitam să nu iasă arsă sau foarte întunecată imaginea, și mă bazam pe postprocesare, care nici ea nu era tocmai punctul meu forte, pe atunci. 😳 Dar este în regulă, cu toții plecăm de aici! Așa că să nu te sperii dacă nu ești as într-ale setărilor sau într-ale edit-ului fotografic. Toate se învață rând pe rând, iar evoluția se vede de la un eveniment la altul, experiența fiind cel mai bun profesor, împreună cu sfaturile fotografilor avansați/profesioniști! 🙂

2 – Dacă sunt un fotograf de nuntă și/sau botez aflat la început de drum, ce echipament îmi trebuie?

Echipamentul foto ideal, cuprinde următoarele elemente:
( Am subliniat termenul ideal, pt că este ideal și nu obligatoriu! )

  • două aparate foto (DSLR sau Mirrorless) – un aparat principal și un aparat secundar (de back-up în caz că ți se întâmplă ceva cu aparatul principal). Acestea pot fi la fel de performante sau aparatul de rezervă poate fi de generație mai veche și mai puțin performant față de cel principal. Ideal ar fi să fie la fel de performante (identice chiar), ca să poți fotografia în tandem la nevoie, dar… nu mereu ne ține buzunarul să ne achiziționăm două aparate foto la fel. 

    PS: Dacă nu te ține buzunarul să-ți cumperi aparatură nouă, poți citi și învăța de aici, cum să îți achiziționezi un DSLR second-hand! 😉

    **De ce este ideal, ba oarecum obligatoriu, să deții două aparate foto?
    Deoarece, unul se poate strica în timpul evenimentului. Mie, chiar la prima nuntă, asta de unde îți pun colajele și pozele, mi-a crăpat senzorul, la restaurant!

    Am avut mareeeee noroc cu Cătălin, căci altfel aș fi distrus nunta! 🙁
    Gândește-te doar că putea crăpa dimineață, la pregătirea miresei sau gândește-te că puteam fi singurul fotograf de nuntă, și nu unul secundar!
    Ar fi fost un dezastru!!! 😮
    Așadar, învață din greșeala mea, și nu te duce la evenimente foto (indiferent că este vorba de nuntă, botez, aniversare etc) fără un aparat de back-up. Nici nu mai contează că aparatul secundar este mai slab! Mai bine poze mai purecoase, decât să distrugi evenimentul oamenilor! 😉
Colaj cu titlu de prezentare – de la pregătirea miresei.
*O să întâlnești destul de multe fotografii monocrom în cadrul acestui articol.
Mereu am considerat că fotografia alb-negru este mult mai potrivită pentru a surprinde emoțiile.
Totuși asta este preferința mea personală. Nu este nevoie să fii de acord cu mine! 😉
Ca sfat, lucru pe care îl fac și eu: trage color, și întotdeauna predă același cadru atât în varianta color cât și monocrom.
Astfel clientul, va alege varianta care îi place mai mult! 🙂
  • obiectiv(e) luminoase și rapide – asta se poate traduce în două feluri: fie alegi un zoom cu un f-stop constant pe toată plaja focală (de f/1.8 sau f2.8) precum Sigma Art 18-35mm f/1.8 sau Tamron/Sigma 17-50mm f/2.8; fie alegi prime-uri precum Pancake-ul de la Canon de 24mm f/2.8 și renumitul obiectiv de 50mm f/1.8 (care au și un preț super bun).
    De asemenea, opțional, dar ideal (dacă te ține buzunarul) este să îți completezi trusa și cu un teleobiectiv scurt, ideal de folosit pentru portrete (85mm sau 100mm, tot f/1.8 sau f/2.8); cât și cu un obiectiv cu unghi larg de cuprindere precum 12mm/14mm sau 20mm, ideal de folosit pentru fotografiile de grup. 😀
Colaj cu titlu de prezentare – de la pregătirea miresei.
Colaj cu titlu de prezentare – de la pregătirea miresei.
  • bliț – ideal de folosit în condiții de lumină scăzută, precum în Biserică și/sau restaurant. Desigur, există și Biserici care nu acceptă utilizarea blițului, așa că acolo va trebui să te bazezi pe cunoștințele tale fotografice și pe performanța aparatului foto.
  • acumulatori de rezervă – atât pentru aparatele foto, cât și pentru bliț(uri). Și apropo să nu-ți uiți încărcătorul acasă!
  • carduri de memorie rapide și suficiente ca număr – aici recomand să îți iei carduri de 32 sau maxim 64GB, nu mai mari, căci dacă doamne-fere crapă vreunul, să nu pierzi 128 sau 256GB de informații fotografice!
    *Tot legat de carduri, fac o mică paranteză – ideal este ca aparatul principal să aibe slot dual de carduri, astfel încât să tragi pe două carduri în același timp, din motivul enunțat mai sus (în caz că moare un card, ai back-up informațional pe al doilea card).
    Evenimentele presupun multă responsabilitate, și așa cum îți povesteam mai sus, nu-ți permiți să-ți crape cardul sau camera, dacă ești singurul fotograf de acolo! Astfel, ia în considerare și acest aspect atunci când vrei să achiziționezi un aparat foto. 😉
  • o geantă foto – pe care să o ai la îndemâna ta în orice moment, pe durata evenimentului. În ea îți poți ține cardurile de rezervă, acumulatorii de rezervă, cele mai des folosite obiective foto (de exemplu dacă pe aparat ai atașat un obiectiv mai wide de 24mm, în geantă îți poți ține obiectivul de 50mm, pe care să-l ai la îndemână pentru cînd vrei să restrâgi unghiurile de vizualizare fotografică).
Colaj cu titlu de prezentare – de la pregătirea mirelui.
*Fotografiile din acest colaj, îi aparțin fotografului principal de la acest eveniment, și anume: Dumitru Cătălin (aka Schliemann Enoh)

3 – Ca fotograf de nuntă și/sau botez, ce setări ale aparatului foto să folosesc?

Sincer, aici nu există o rețetă perfectă a succesului.
Așa cum te-am învățat deja, totul se rezumă la calitatea luminii și la efectul final pe care dorești să-l suprinzi în fotografiile tale. 🙂
Astfel, prin setările ce le abordezi, poți îngheța mișcarea sau îi poți surprinde fluiditatea. 😉

Dacă chiar ești un super-începător ce tocmai ți-ai achiziționat primul aparat foto, și ai ocazia să participi la o nuntă ca invitat (de exemplu a unei rude sau cunoștințe de-a ta), profită de ocazie și începe să exersezi! Dă aparatul pe modul Auto (dar nu folosi blițul incorporat ca să orbești invitații) sau dă-l pe modul Prioritate diafragmă (eventual cu ISO Auto) și exersează-ți creativitatea, dar fără a fi intruziv sau a deranja și încurca fotograful oficial al evenimentului.

Echipament folosit: Canon 80D + Canon 50mm f/1.8 STM, cu următoarele setări: ISO 1600, f/4, 1/160 sec.

4 – Alte sfaturi binevenite pentru tine, ca fotograf de nuntă și/sau botez!

Aceste sfaturi, de mai jos o să le enunț exact în ordinea în care îmi vin în minte:

  • dacă nu există solicitări speciale, surprinde evenimentul exact așa cum este și se desfășoară el! Nu te chiunui să introduci artificii de calcul și nici să îi pui pe oameni să se comporte într-un mod nefiresc, forțat.
    De exemplu, nu-i impune miresei să zâmbească atunci când are loc pregătirea acesteiea (machiaj, coafură etc).
    Fii observator al evenimentului, anticipează ce urmează să se întâmple și suprinde momentele exact așa cum sunt!
Colaj cu titlu de prezentare – avantajul de a fi fotograf de nuntă secundar, constă și în faptul că vei putea surprinde momente naturale și foarte faine, mult mai ușor decât fotograful principal.
**Aici, Cătălin, stătea la capătul podului și realiza portrete si fotografii de grup. Eu eram mai departe, în lateralul podului. La un moment dat mirii m-au vazut și bucuroși mi-au „salutat” fotografiile! Astfel au ieșit aceste fotografii din colaj, care mie îmi plac nespus de mult, pt veselia și naturalețea lor!
  • fotografiază elementele complementare și micile detalii aferente evenimentului, așa cum am făcut eu la pregătirea miresei, iar Cătălin la pregătirea mirelui.
    În cazul unei nunți, elementele complementare sunt: verighetele, pantofii mirelui și miresei, rochia miresei, buchetul miresei, agrafa de par a miresei, cerceii miresei, trusele și pensulele de machiaj, fotografiile înnrămate cu familia mirelui/miresei etc.
    În cazul unui botez, elementele complementare sunt: hăinuțele și papuceii bebelușului, papionul băiețeilor, fundița de păr a fetiței, invitația la botez, o jucărioară dragă bebelușului, fotografiile înrămate cu familia (mama, tata, bunica, bunicul) etc.
Aici ai un alt exemplu de elemente complementare din cadrul evenimentului. 🙂
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 70-200mm F4/L, cu următoarele setări: ISO 640, f/4, 1/500 sec @ 98mm
  • ai încredere în tine, comunică-ți clar și răspicat ideile și viziunea fotografică, și îmbracă-te adecvat ocaziei.
  • nu folosi niciodată în mod direct pop-up flash-ul aparatului foto. Dacă nu poți profita de lumina naturală, și nu deții nici un bliț extern, atunci singura modalitate de a folosi bliț-ul incorporat al camerei este cea în care folosești un diffuser (achiziționat sau confecționat de tine). Altfel, dacă folosești bliț-ul aparatului, în mod direct, pe lângă faptul că vei orbi și deranja invitații, vei obține și cadre inestetice, presărate cu lumină dură și plată!
Moment surprins la ieșirea din Primărie.
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 50mm f/1.8 STM, cu următoarele setări: ISO 100, f/4, 1/800 sec.
  • nu fotografia oamenii care stau la mese, în timp ce mănăncă. De fapt, ideal este să nu îi fotografiezi stând la mese, decât în cazuri excepționale, când unul din invitați este foarte vârstnic și asfel, nu se prea poate deplasa
  • ai grijă la background și compoziție! Să nu existe elemente care apar inestetic în cadru, iar despre compoziție am discutat aici, aici, aici și aici. De asemenea, am discutat și despre fotografia de portret chiar aici. Spor la recapitulare! 😉
  • nu uita de fotografia monocrom, care așa cum spuneam și mai sus, este mai sugestivă în fața surprinderii emoțiilor.
    În plus, te ajută și în cazul fotografiilor mai zgomotoase (pe care le-ai tras cu ISO ridicat), căci în general, în fotografia alb-negru nivelul de detalii este mult mai bine vizibil și mai plăcut privirii, dacă ai nițică granulație în poză. 🙂
Colaj cu titlu de prezentare – color vs monocrom. Cum spuneam, trag color, și mă decid după aceea! 😉
  • folosește-te de lumina naturală ori de câte ori ai ocazia, cu atât mai mult dacă nu ești un fan sau utilizator al blițului. Astfel, poți propune ca fotografiile de grup de la eveniment să fie realizate afară, înainte de lăsarea serii. De asemenea, ai grijă ca lumina soarelui să nu le vină în față invitaților ca să-i surprinzi încruntați; și preferabil cadrele ar fi ideal să le tragi în zone cu lumină blândă (de exemplu la umbra unor copaci, unde lumina directă a soarelui devine difuză).
  • și invitații fac parte din evenimentfotografiază-i și pe ei! Surprinde-i și pe ei, în afara pozelor de grup! Surprinde naturalețea invitaților și când sunt în biserică, și când sunt la restaurant.
Ca fotograf de nuntă secundar, una din atribuțiile tale va fi să fotografiezi invitații (în mod individual sau în grup – după preferințele lor), cât timp fotograful principal se va ocupa de mini-ședința foto a mirilor și de fotografiile de grup cu mirii.
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 70-200mm F4/L, cu următoarele setări: ISO 320, f/4.5, 1/320 sec @ 70mm
  • așteaptă-te la orice – oamenii reacționează spontan; așa că fii prezent trup și suflet acolo, ca să surpinzi momentele indite. De asemenea, pe lângă spontaneitatea oamenilor, chiar și vremea poate fi spontană! Poate să înceapă brusc ploaia, să bată vântul mai tare etc. Surprinde momentele ca și cum tu ai primi la final albumul foto și a-i fi beneficiarul propriilor tale creații!
  • nu șterge nimic, când te aflii pe teren! – Trierea pozelor se face acasă/birou, după finalizarea evenimentului!
    Ecranul computerului este sfânt! Așa că șezi blând! 😛
  • în micile pauze pe care o să le iei (îndeosebi la restaurant), transferă-ți pe smartphone câteva mostre din creația ta fotografică de la fața locului, și să-le un share mirilor/părinților bebelușului. Se vor bucura maxim, să primească în timp real mostre de la eveniment. 😉
Fotografie de grup, la ieșirea din Biserică.
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 50mm f/1.8 STM, cu următoarele setări: ISO 400, f/5, 1/500 sec.
  • nu fotografia doar de dragul de a fotografia! Acesta un sfat cu care s-ar putea să nu fii de acord, dar, chiar dacă ești un fotograf remunerat pentru a surpinde nunta/botezul în imagini, nu trebuie să fotografiezi non-stop, tot ce se întâmplă de exemplu la restaurant. Același lucru este valabil și pentru pozele din Biserică!
    Vorbește cu clienții și explică-le că te vei axa pe momentele cheie și fascinante ale evenimentului lor, și că nu te vei focusa pe fiecare dans în parte. În realitate nimeni nu are nevoie de 2000 de fotografii! Crede-mă! Pentru vizualizarea unui eveniment întreg, au apărut videografii! Dar nici ei nu filmează fiecare secundă a evenimentului! Astfel, nu este necesar să rupi camera în două cu mii de poze. Mai bine predai 500 de poze, una și una, decât 2000 de poze fade și plictisitoare. Concentrează-te pe calitate, nu pe cantitate!!
Amintirile oamenilor sunt mai importante decât numărul de cadre!
Atunci când se vor uita la poze, ajută-i să se amuze de ceea ce au făcut și să-și reamintească cu drag de bucuriile trăite. 🙂
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 50mm f/1.8 STM, cu următoarele setări: ISO 1000, f/2.2, 1/250 sec.
Colaj cu titlu de prezentare – momente de bucurie alături de familie.
*În colaj sunt surprinși: mireasa, părinții acesteia și sora ei.
Cum spuneam, fotografia ta să fie despre emoțiile și bucuriile trăite de participanți! 🙂
*Într-acest cadru îi regăsim pe miri alături de nași, celebrând căsătoria oficială a tinerilor.
Echipament folosit: Canon 80D + Canon 50mm f/1.8 STM, cu următoarele setări: ISO 1000, f/2.2, 1/250 sec.
  • nu-ți fie teamă să ridici ISO-ul atunci când este nevoie! Decât fotografii neclare, mai bine fotografii cu granulație în ele!
Colaj cu titlu de prezentare – Pentru că știam că nu am bliț și că lumina este slabă, am surprins momentele din Biserică subexpuse și cu ISO ridicat, iar apoi le-am corectat în postprocesare.
Greul a picat pe Cătălin , în Biserică, să scoată cadrele cât mai fain, și chiar le-a scos (ajutat de experiență și bliț – așa că investește într-un bliț, căci experiența vine cu timpul! 😉 )
Cum spuneam, greul a picat Cătălin, în Biserică! 😳
*Pozele din acest colaj, sunt ale lui. 😉
  • învață să editezi fotografiile într-un mod adecvat – adică natural! Nu exagera cu culorile, contrastul și/sau filtrele.
    Keep it simple and natural! 😉
  • dacă fotografiezi fără bliț în încăperile mai slab iluminate (ex: în Biserică), ai grijă să nu tragi cadre subexpuse cu mai mult de un stop (sau… un stop și jumătate). Dacă vei face asta, atunci când vei recupera din detalii în postprocesare, poți să te confrunți cu neplăceri (valabil pentru aparatele foto entry-level sau pt cele care au incorporate senzori de generație veche)!
Colaj cu titlu de prezentare – momente din primul dans al mirilor.
Și aici, cadrele au fost trase tot subexpuse și cu ISO mare. 🙂

Acestea fiind spuse, am ajuns la final cu articolul se astăzi. 🙂

Dar, înainte să plec, am o surpriză pentru tine! De fapt nu eu, ci fotograful de evenimente Ovidiu Leșan!
Acesta, a ales să ofere în mod gratuit, un Full Workshop Online pe tema fotografiei de nuntă, pentru ca tu să înveți mult mai multe despre acest subiect, chiar de la unul din cei mai buni fotografi din domeniu! 😉
Acesta poate fi accesat după ce te înregistrezi aici, prin logare și accesarea secțiunii „My MemeberShip” din contul tău.

Așa arată cadoul lui Ovidiu, pe care-l pe website-ul lui, chiar aici! 😉

Observație! Deși workshop-ul oferit de Ovidiu este gratuit pe viață, după data scrierii acestui articol, nu pot garanta că tot pe viață se va permite înscrierea și accesarea acestuia!
De exemplu dacă tu citești, în premieră acest articol în 2033, s-ar putea ca oferta lui Ovidiu, să nu mai fie de actualitate.
🙄
Așa că get it while is hot, 😆 după care fii binevoitor/binevoitoare și trimite-i un simplu „Mulțumesc!” înapoi pentru munca și eforturile depuse! Sunt 100% sigură că va aprecia mesajul tău! 😀

De obicei fiecare „Mulțumesc!” în parte, are o putere magică. El aduce cu sine un zâmbet, pe care îl plantează în sulfetul omului care primește aprecierea. Iar omul respectiv, va vrea să dăruiască mai mult, să fie mai bun și mai productiv! 😉
Astfel, fiecare apreciere sinceră a muncii pe care o persoană o depune, aduce după sine nașterea și dezvoltarea unor oameni frumoși la chip, gând și suflet! 🙂

Therefore, enjoy it and share it!

Pe data viitoare!


Cu drag,
Ștefania Gal


PS: ENJOY PHOTOGRAPHY te așteaptă și pe pagina oficială de FACEBOOK, cu fotografii delicioase, zi de zi, chiar  aici!


Apropo, dacă te alături comunității Enjoy Photography, primești un e-book gratuit și rămâi, totodată, la curent cu noutățile de pe website.

SUPER! MĂ ALĂTUR COMUNITĂȚII! 🙂

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply