Despre fotografia macro și ce accesorii să folosești?

May 3, 2020 Enjoy Photography No comments exist

Salutare!

Astăzi m-am gândit să îți scriu despre un nou subiect fotografic, și anume despre fotografia macro și despre ce accesorii ai nevoie ca să o realizezi (plecând de la cele mai accesibile accesorii, până la cele mai piperate dpdv financiar).

Imagine cu titlu de prezentare – „Fotografia Macro”
Sursa foto: „Google – images labeled for reuse with modification”.

Știi, ca o paranteză, mă gândeam eu așa la stilul nostru „obișnuit” de viață, și la cât de mult trecem cu vederea detaliile mai fine ale mediului înconjurător.

Mereu (sau aproape mereu) suntem pe fugă încolo și încoace întru îndeplinirea sarcinilor ce le avem zi de zi, ia seara ajungem acasă (mulți dintre noi) efectiv storși de energie. Astfel, energia noastră nu mai are timp efectiv să se răsfrângă și către micile detalii din mediul înconjurător.

Sinceră să fiu, până să mă apuc de fotografie, recunosc că nici măcar trecerea anotimpurilor nu o observam cu adevărat.
Doar mă trezeam că este un nou an: artificii, un nou ianuarie (care de obicei trecea destul de greoi, mai ales că la acea vreme, la Brașov erau temperaturi medii de -20°C aproape toată luna, și erai deja sătul/ă de ele), un martie ceva mai dezmorțit, un Paște mult prea scurt, o vacanță de vară mult prea lungă (în cazul meu), și hop iar Crăciun și Anul Nou.
Cam așa se scurgea timpul până să mă apuc de fotografie.
Și ce este mai interesant, este faptul că și în ziua de azi, pentru mulți timpul cam așa se scurge: între Anul Nou-Paște-Concediul de Vară-Ziua de naștere-Crăciun-Anul Nou.

Așa că, aș putea spune că fotografia, este cumva un salvator al timpului și al felului în care ne consumăm viața. Cred că și tu, drept pasionat de fotografie, ești de acord cu mine.

După ce am început să cochetez cu fotografia, am început să observ, și mai ales să savurez momentele din fiecare anotimp și din fiecare zi a vieții.
Am devenit un observator conștient al vieții și al mediului înconjurător.
Acesta a fost și este efectul pe care îl are fotografia asupra omului de când s-a inventat primul aparat de fotografiat. 😳

Și totuși, chiar dacă devenim observatorii vieții prin prisma fotografiei, tot avem tendința de a trece inconștient pe lângă o parte din detaliile mai fine ale acesteia.
Suntem un fel de observatori part-time. 😆
Iar aici, intervine subiectul meu fotografic de astăzi care ne va transforma în observatori full-time, și anume fotografia macro care a deschis primul alineat al prezentului articol.

Aici ai o fotografie macro a unei frunze.
La prima vedere, ai putea crede ca este doar un close-up (scriu mai jos despre asta) decât o fotografie macro. Dar…. ea este macro. 😉
Fotografia am realizat-o, cu ajutorul lui Fuji X-T1 + obiectivul de kit 18-55mm folosit @55mm + două tuburi macro, folosind următoarele setări: ISO 250, f/11, 1/100s.
Toate drepturile rezervate – © Ștefania Galwww.enjoyphotography.ro

Din punctul meu de vedere, fotografia macro este un gen fotografic foarte atrăgător și mega-accesibil.
Este atrăgător deoarece te determină să te apropii și să observi detaliile fine ale mediului înconjurător, detalii pe care majoritatea lumii nu le va observa (poate) niciodată!
De asemenea, poți să te bucuri de macrofotografie absolut oriunde te aflii! O poți practica pe masa din bucătărie, în curtea casei sau într-o gradină oarecare, în pădure, în parc etc.
Efectiv oriunde!
Iar, subiectele sunt interminabile, indiferent unde te hotărăști să pui în practică viziunea ta de macro-fotograf! 😉
De asemenea, din moment ce se poate practica oriunde, devine un mod creativ de petrecere a timpului liber atunci când afară, spre exemplu, plouă sau este foarte frig. 🙂

Și… știi care este partea cea mai faină din toată ecuația?

Poți să începi chiar și cu un aparat compact (care are funcția macro incorporată în el) și/sau chiar și cu obiectivul de kit standard (18-55 mm pe DSLR-urile Crop sau 12-42mm, respectiv 16-50mm pe mirrorless-uri)!

O să detaliez mintenaș, dar să începem cu începutul!

1 –Ce este fotografia macro, și de ce nu este același lucru cu „close-up-ul”?

Da! Adesea, fotografia „close-up” este confundată cu fotografia „macro”.
De ce se întâmplă asta și care este diferența?
Această „confuzie” are loc deoarece, ambele tipuri de fotografiere presupun apropierea de subiect.

Diferența dintre un stil fotografic și celălalt, o face acest: „cât de mult te apropii de respectivul subiect”!

Imagine cu titlu de prezentare – „close-up” (stânga) vs. „macro” (dreapta)
Sursa foto: „Google – images labeled for reuse with modification”.

Daaaa… Nu vreau să încep să îți explic tot felul de aspecte tehnice.
Consider că este mai puțin important acest „cât, ce și cum?”!

Totuși, am să expun, pe scurt, câteva diferențe dintre cele două tipuri de fotografiere, într-un limbaj cât mai colovial posibil. 😀
Așadar:

  • fotografia „close-up” se poate realiza cu absolut orice tip de obiectiv și aparat (sau chiar și un smartphone) – fiecare obiectiv are o distanță minimă de focalizare. Asta înseamnă, că te poți apropia de un subiect destul de mult, atât cât îți va permite să o faci această distanță focală minimă a respectivului obiectiv folosit (de ex: 5 cm, 10 cm etc)
  • fotografia „macro” este definită ca una în care subiectul este capturat la dimensiunea sa reală (raportul de magnificare fiind 1:1 – adică dimensiunea subiectului fotografiat este aceeași cu dimensiunea imaginii sale pe senzorul aparatului foto) sau chiar mai mare decât dimensiunea sa reală (ex: raport de magnificare 2:1, 5:1).
    Și pentru a putea face asta ai nevoie fie de obiective foto dedicate, fie de diverse accesorii, precum: inele inversoare, filtre speciale și dedicate, lupă sau tuburi de extensie (cele despre care vreau să iți scriu eu azi, mai multe, căci pe astea le-am folosit cu succes).

Apropo: este posibil să observi că pe unele obiective apare o „etichetă” macro (acea floricică desenată – drept simbol), chiar dacă ele nu sunt obiective macro dedicate. Nu te lăsa pacalit/ă de floricică! 😆
Chiar și pe obiectivele de kit, apare acest simbol de „macro”.

Totuși, acestea chiar dacă te apropie destul de mult de subiectul tău, ele nu se pot numi cu adevărat ca fiind macro, întrucât reproduc imagini ale subiectului mai mici decât raportul de 1:1 menționat puțin mai sus.

Da! Aceste obiective te apropie de subiect, sub forma acelui „close-up photography”, oferind rapoarte de magnificare cuprinse de obicei între 1:8 (adică magnificare ×0.13) și un maxim de 1:3 (adică magnificare ×0.34).

FYI, există și unele obiective cu un raport de magnificare chiar de 1:2 (magnificare de ×0.5). Acestea îs considerate ca fiind un soi de obiective „semi-macro”, dar nici ele nu te apropie suficient de mult, astfel încât să le încadrezi la categoria „macro”. 😛

Șiiii… mai multă „tehnică” decât aceste rapoarte de magnificare nu am să te învăț. Este suficient pentru moment, să înțelegi această diferență.

Sincer?
Dpmdv. dacă ești un începător sau un simplu pasionat de acest domeniu, restul informațiilor ce aprofundează subiectul, devin doar un amalgam de „bălării” informaționale care doar obturează calea creativității tale fotografice. 😆

Aici ai un alt exemplu de „close-up” (poza de sus) vs. „macro” (poza de jos), doar că de data aceasta, pozele din colaj, nu mai sunt preluate de pe Internet, ci sunt realizate de mine. 😉

Dpdv al echipamentului, pozele din colaj au fost realizate cu ajutorul lui Fujifilm X-T1.

Pentru poza de sus, am folosit obiectivul Viltrox 85mm f/1.8 (ISO 200, @ f/1.8 și 1/250s).

Iar pentru poza de jos (care reprezintă un detaliu din cea de sus), am folosit obiectivul de kit Fujifilm 18-55mm f/2.8-4 (ISO 250, @ f/7.1, 1/8sec @ 55mm) împreună cu două tuburi de extensie marca Meike, achiziționate de aici (de la băieții de la Ishoot.ro). 😀

2 – Care sunt instrumentele necesare pentru a practica fotografia macro?

Așa cum spuneam și mai sus, fotografia macro poate fi practicată cu ajutorul mai multor instrumente, precum:

  • obiectivele dedicate macroaceste obiective sunt special create pentru a-ți permite apropierea de subiectul foto și a obține rezultate având un raport fotografic de minim 1:1. Ele ar fi cel mai ideal de folosit într-acest gen fotografic, oferindu-ți cea mai înaltă calitate posibilă în cadrele obținute. Totuși reprezintă și cea mai costisitoare variantă pt buzunarul tău. 🙁
    Aceste obiective macro, se mai folosesc și în fotografia de produs cât și în cea de portret.
    Obiectivele diferă dpdv al distanțelor focale. Astfel, vei regăsi în comerț obiective de 35mm, 50mm, 60mm, 100mm, 105mm etc. Cele cu focală mai lungă sunt recomandate pentru insecte spre exemplu, deoarece riscul de a speria o insectă pt că te apropii prea mult de aceasta, scade considerabil. Dacă te mai și camuflezi puțin, cu mediul înconjurător, obții combiația ideală și-ti doresc spor la treabă. 😎

Cei de la Canon (daaaa, știu că nu mă dezmint să ii laud uneori, mai ales dacă o merită) au 2 obiective mega interesante și faine pentru macrofotografie. Unde mai pui că sunt și unice pe piață???? 😮

Aceste două obiective, sunt:
a) Canon EF-S 35mm f/2.8 IS STM Macroacesta este mega-deosebit deoarece, cei de la Canon au implementat în fața obiectivului o mică lampă ce oferă diferite intensități de luminozitate (4 opțiuni, 2 trepte) – pt a câștiga câteva stopuri de lumină. În prezent sunt singurii care au scos un astfel de obiectiv pe piață (cel puțin din ce știu eu), care să îți permită luxul de a nu folosi un blitz macro dedicat, iar stabilizarea (care este oarecum un standard în această categorie de obiective ce dispun de auto-focus), este tare binevenită! 💡

b) Canon MP-E 65mm f/2.8 1-5×acesta este și el un obiectiv unic pe piață, fiind capabil de o super profunzime de câmp și de un factor de mărire superior mărimii naturale (1:1) cu până la 5× (5:1), fără a folosi alte accesorii adiționale! 😮
Acest obiectiv este ideal pentru subiecte minuscule și/sau pt super-detaliile subiectului tău foto.
Dezavantajul (de fapt este relativ, căci pt mine nu este un dezavantaj) este faptul că acest obiectiv are doar focus manual! Ceea ce înseamnă că trebuie să folosești în mod obligatoriu trepiedul! 😉

Într-acest colaj, regăsești trei imagini conținând detalii ale unui filament de bec.
Aceasta a fost prima „ședință” foto macro pe care am făcut-o.
Era în vara anului 2017, tocmai îmi achiziționasem primele tuburi de extensie și eram nerăbdătoare să le încerc. 😀
La vremea aceea foloseam DSLR-ul Canon 700D, iar cadrele au fost realizate în combinație cu obiectivul Canon 50mm f/1.8 STM, pe care l-am pus la treabă și în articolul de aici. 😉
(Plus tuburile macro, desigur – care erau 3 la număr. și despre care îți scriu în detaliu la punctul trei din prezentul articol.)
  • inelele inversoareacestea ar putea reprezenta cea mai accesibilă variantă dpdv financiar, pentru fotografia macro. Serios… ele sunt foarte ieftine!
    Acestea se montează pe montura aparatului foto, iar la capătul celălalt al inelului, prezintă un filet pe care vine montat obiectivul tău foto în mod invers față de cum îl montezi de obicei.
    Așadar, când achiziționezi un astfel de inel inversor, ține cont de montura aparatului tău foto (Canon, Nikon, Sony etc) și de filetul filtrului obiectivului tău (49mm, 58mm, 67mm etc).
    Dezavantajul acestor inele?
    Pierzi focusul automat (căci inelele nu dispun de contacte electronice pe ele, care să facă legătura cu camera foto) și EXIF-ul din imagini (dacă inelul nu comunică cu aparatul, nu rămân nici date stocate in fișierul digital JPEG/RAW – precum valoarea aperturii folosite, spre exemplu).
  • inelele cu dublu-filet – acestea ca și inelele inversoare au rol similar, doar că de data aceasta inelul cu filet dublu, nu se mai montează între montura aparatului și obiectivul întors, ci se montează între două obiective (unul „cap-în-cap” cu cel deja montat pe aparatul foto).
  • filtrele „close-up” – sau „macro” cum mai sunt denumite, au același rol precum o lupă. Acestea, sunt filtre similare cu cele UV, ND, CPL pe filet, care se montează pe obiectiv și conțin o sticlă specială, cu rol de magnificare. Dezavantajul lor este că pot influența negativ calitatea fotografică (depinde de calitatea sticlei filtrului) și pot fi destul de costisitoare (cele de calitate).
  • burduful macroeste un accesoriu ce se montează între aparatul foto și obiectiv. Acesta permite modificarea distanței focale dintre aparat si obiectiv cu ajutorul unei șine de aluminiu, pe care se deplasează respectivul burduf. Acesta este un bun înlocuitor pentru tuburile de extensie (fiind mult mai precisașa am citit, dar nu am testat personal) dar, este ceva mai complicat de folosit, iar mărimea lui cât și greutatea îl recomandă pentru utilizarea în studio/acasă, și nu pe teren.
  • tuburile de extensie – sunt preferatele mele, după obiectivele dedicate, desigur. Și am să dezvolt acest subiect chiar acum, la punctul 3 din prezentul articol 😀
Imagine cu titlu de prezentare – tuburi de extensie (tuburi macro).
Sursa foto: „Google – images labeled for reuse with modification”.

3 – Despre fotografia macro, folosindu-te de tuburi de extensie.

Tuburile de extensie (sau tuburile macro, cum mai sunt ele denumite) sunt niște dispozitive sub forma unor inele, goale la interior (adică fără sticlă/optică proprie), care se montează între montura aparatului foto și obiectivul foto dorit. Ele au rolul de a mări distanța dintre obiectiv și senzorul aparatului, îmbunătățind distanța minimă de focus a obiectivului foto, transformandu-l într-un obiectiv „macro”.

Aceste tuburi se comercializează în pachete a câte 3 inele/pachet (de aprox 12+20+36mm – în cazul DSLR-urilor) sau a câte 2 inele/pachet (de aprox 10+16mm – in cazul Mirrorless-urilor), sunt disponibile pentru toate tipurile de montură, și pot avea sau nu, contacte electronice pentru a face legătura între aparat și obiectiv.
Cele fără contacte electronice, sunt doar manuale, iar ca preț se situează undeva la jumătate față de cele cu contacte electronice (care permit folosirea autofocusului obiectivului).

Tuburile macro pot fi folosite atât individual, cât și combinate între ele, după bunul plac, în funcție de rezultatul final pe care dorești să-l obții în fotografie, iar avantajul principal este faptul că nu pierzi calitatea imaginii finale, întrucât, așa cum spuneam mai sus, tuburile nu au optică proprie, care să influențeze în vreun fel rezultatul tău fotografic. 😀

Într-acest colaj regăsești 4 imagini diferite ale aceluiași subiect.
Imaginea 1 = o poză rezultată din folosirea obiectivului de kit Canon 18-55mm + un tub macro de 13mm, montate pe Canon 700D și apoi pe un trepied. 😉
(Dpdv al setărilor, pt poza 1 avem: ISO 200, f/8, 1.6 sec @ 55mm)

Imaginea 2 = o poză rezultată din folosirea obiectivului de kit Canon 18-55mm + un tub macro de 21mm, tot Canon 700D și tot trepied. 😆
(Dpdv al setărilor, pt poza 2 avem: ISO 200, f/8, 2.5 sec @ 55mm)
Pt că cel de al doilea tub de extensie este mai mare (21mm), a trebuit să măresc timpul de expunere, deoarece obiectivul era mai departe de senzorul aparatului, și astfel ajungea mai puțină lumină la acesta din urmă.

Imaginea 3 = o poză rezultată din folosirea obiectivului de kit Canon 18-55mm + un tub macro de 31mm + Canon 700D + trepied.
(Dpdv al setărilor, pt poza 3 avem: ISO 200, f/5.6, 1.3 sec @ 55mm)
În al treilea caz, nu am mai mărit timpul de expunere, ci am umblat la apertură, din aceleași considerente ca la poza 2.

Imaginea 4 = o poză rezultată din folosirea obiectivului de kit Canon 18-55mm + toate tuburile macro (13+21+31mm) + Canon 700D + trepied.
(Dpdv al setărilor, pt poza 4 avem: ISO 200, f/5.6, 2 sec @ 55mm)

Ar fi ideal și recomandat ca atunci când vrei să achiziționezi tuburi macro, să ții cont de calitatea acestora, iar preferabil este ca cel puțin montura lor să fie din metal.
Nu vrei să iei un plastic made in China, și să-ți strici un obiectiv de calitate cu ele.
Ce vreau să zic?
Sincer, n-am experimentat (și nici nu vreau), dar îmi imaginez montat pe aceste tuburi plasticoase, un obiectiv precum Viltrox 85mm f/1.8 care cântărește aproape 1 kilogram de sticlă. Și… deodată mă trezesc că cedează tubul macro, iar obiectivul „buf” jos pe gresie (am gresie în toată casa) făcut țăndări. 😯
Păi cred că aș muri să sparg un obiectiv de 2000+ lei doar pt că am vrut să fac „economie” de câțiva lei la tuburile macro (dând pe o chinezărie 30-60 lei, în loc de 100-200 lei cât ar fi fost ideal pt ceva din metal!).
Așadar, recomand grijă mare! Mareeeee, am zis!!!! 🙄

Aici îți prezint interesantele și abstractele detalii macro, aparținând unei ape înghețate.
Fotografia a fost realizată în 16 Februarie 2020, cu ajutorul lui Fuji X-T1 + obiectivul de kit 18-55mm (folosit la capătul tele al acestuia) + cele două tuburi macro achiziționate de la Ishoot (10+16mm), folosind următoarele setări: ISO 800, f/11, 1/160s.
În acest caz am mărit puțin valoarea ISO , deoarece cadrul a fost tras din mână. 😉
Toate drepturile rezervate – © Ștefania Gal www.enjoyphotography.ro

Ce mai trebuie să știi legat de tuburile macro, dar de obicei nu ți se spune?!

Mai trebuie să cunoști un lucru foarte important, și anume că nu orice tip de obiectiv este potrivit cu tuburile de extensie, iar când spun asta nu mă refer la montura lor, ci la distanțele focale ale obiectivelor.

Explic!

EXEMPLUL 1 – DIFERENTELE DE DISTANȚE FOCALE INTRE OBIECTIV ȘI INELUL DE EXTENSIE:
Dacă de exemplu tu ai un obiectiv grandangular de 12mm și tubul de extensie pe care vrei să îl folosești este de 16mm/20mm, atunci obiectivul tău nu va fi compatibil cu respectivul tub macro, deoarece distanța focală a obiectivului în cauză, trebuie să fie mai mare decât apropierea ce o oferă tubul macro (altfel, nu va fi posibilă focalizarea).
Asta înseamnă că în exemplul nostru, obiectivul ar trebui să dispună de o distanță focală minimă, care să plece, spre exemplu, de la 24mm în sus.

Din experiență proprie, recomandarea mea este să folosești obiective de oferă o distanță focală mai mare de 50mm.
De exemplu dacă folosești obiectivul de kit (gen 18-55mm), atunci folosește-l la capătul lui tele, adică la 55mm.
De asemenea, ideale (și mai recomandate decât zoom-urile) sunt prime-urile de 50mm, 85mm, 100mm. 😉

Într-acest colaj, regăsești din nou câteva imagini conținând detalii ale unor filamente de becuri, pozele apaținând aceleiași prime ședințe foto macro, din 2017. 😀
Iar aici ai un „Behind de scene” de la respectiva ședință de macrofotografie. 😉
Știu că poza asta nu este așa calitativă, dar e făcută cu telefonul in very, very low light. 😆
Trăsesem paravanul, și singura sursă de lumină disponibilă era cea de la monitorul PC-ului.
De fapt monitorul era ingredientul secret din spatele pozelor multicolore de mai sus. 😳

EXEMPLUL 2 – INELELE DE EXTENSIE ÎN COMBINAȚIE CU UN APARAT FULL-FRAME VS APARAT CROP:
Dacă de exemplu vrei să folosești suita de 3 tuburi de extensie pentru macrofotografie, asta s-ar traduce într-o suită de 68mm (12+20+36mm – este de obicei standardul tuburilor de calitate).
Acum, presupunând că în palmares ai doar un obiectiv de 50mm, atunci dacă folosești un aparat pe sistem Crop (de exemplu un DSLR Canon cu factor de crop ×1.6), atunci vei putea folosi suita de 3 tuburi în combinație cu obiectivul, deoarece datorită factorului de crop, obiectivul de 50mm este în practică, un obiectiv de 80mm (50×1,6=80).
În schimb, dacă folosești tuburile macro pe un full-frame cu același obiectiv de 50mm, cel mai probabil, nu vei reuși să focalizezi subiectul ce face deliciul macrofotografiei tale sau vei obține doar un soft-focus (căci 50mm pe full-frame < decât 68mm al tuburilor de extensie).
❗ Despre Crop vs Full-Frame, am scris un articol fain, chiar aici! 😀

Aici îți prezint un nou colaj cu poze dintr-o altă sesiune macro, tot din 2017.
Am fotografiat interiorul unei flori de cactus, cu ajutorul lui Canon 700D + Obiectivul de kit 18-55mm + tuburi macro + trepied.

4 – Despre setările aparatului și tehnici de macrofotografiere.

Ca de obicei, nu există o rețetă perfectă pentru setările camerei, ci acestea vor varia destul de mult în funcție de cantitatea și calitatea luminii disponibile, de profunzimea de câmp și de rezultatul final vizat.

Totuși ca linii generale de orientare, pot să-ți spun următoarele:

*Diafragmacu cât diafragma va fi mai închisă (valoare „f/” mai mare ca de ex. f/8, f/16) cu atât focusul pe subiect va cuprinde o arie mai mare din acesta. În funcție de dimensiunea subiectului, spre exemplu la o valoare a diafragmei de f/8, subiectul poate fi partial sau complet in focus.

Colaj cu titlu de prezentare: câmpul de profunzime atunci când folosești tuburi macro.
Sursa foto: „Google – images labeled for reuse with modification”.

În cazul în care subiectul este parțial în focus, iar tu vrei ca el să fie complet în focus, atunci va trebui să înveți să folosești o tehnică de fotografiere denumită „focus-stacking”.

Ce presupune această tehnică?

Ea presupune ca exact din același punct și unghi, să tragi mai multe cadre ale aceluiași subiect (static), folosindu-te de puncte diferite de focalizare pt fiecare cadru tras în parte.
De exemplu dacă aparatul tău dispune de 9 puncte de focus, poți trage pe rând, 9 cadre al aceluiași subiect focalizând de 9 ori, cu fiecare focus-point în parte. Apoi într-un soft de editare foto, combini cele 9 fotografii rezultate într-una singură, astfel încât subiectul tău să fie complet în focus. 🙂

*ISOpreferabil, să menții valoarea acestuia cât mai mică. Ca să nu îi crești valoarea foarte mult în cazul în care lumina ambientală disponibilă este prea slabă, atunci poți jongla fie cu viteza de declanșare, fie te poți folosi de un blitz macro dedicat.

*Viteza de declanșarevariază în funcție de cantitatea de lumină disponibilă și efectul dorit în fotografia ta. În cazul în care folosești un bliț, atunci viteza de declanșare trebuie să fie egală sau mai mică decât viteza de sincronizare a blițului pentru aparatul tău.

Aici îți prezint picăturile de ploaie agățate de firul ierbii. 😀
(Pentru vizualizare în format mare, dă un click pe poză.)
Fotografia a fost realizată cu ajutorul lui Fuji X-T1 + obiectivul de kit 18-55mm (folosit la capătul tele al acestuia) + cele două tuburi macro achiziționate de la Ishoot (10+16mm), folosind următoarele setări: ISO 800, f/13, 1/160s.
Și în acest caz am mărit puțin valoarea ISO , deoarece cadrul a fost tras din mână. 😉
Toate drepturile rezervate – © Ștefania Galwww.enjoyphotography.ro

5 – Concluzii despre fotografia macro.

Macrofotografia este un subiect vast și complex, ce merită atenția noastră din plin, iar prezentul articol acoperă doar o mică parte, una de bază din ceea ce presupune acest gen fotografic.

Sper totuși, că am reușit să te ajut să înțelegi, în linii mari, cu ce se mănăncă o bucățică din lumea macro, ce echipamente se folosesc, iar sugestia mea este să începi să jonglezi într-acest domeniu cu ajutorul următoarelor accesorii: aparatul + tuburi de extensie + trepied + obiectivul de kit (folosit la capătul tele) sau unul fix (precum renumitul 50mm f/1.8). 😀

Aici îți prezint gametofitul si sporofitul mușchiului de pământ.
În ce categorie crezi că se încadrează poza? Close-up sau Macro?
Raspuns: Close-up – și o să vezi imediat motivul. 😉
Fotografia a fost realizată cu ajutorul lui Canon 760D + obiectivul Canon 50mm f/1.8 STM, folosind următoarele setări: ISO 100, f/4, 1/125s.
După cum vezi, nu am folosit niciun accesoriu macro, ci doar obiectivul de 50mm folosit la distanța lui minimă de focus 😉
Toate drepturile rezervate – © Ștefania Galwww.enjoyphotography.ro
În schimb, asta este o fotografie macro a mușchiului de pământ. 😉
Fotografia a fost realizată cu ajutorul lui Fuji X-T1 + obiectivul de kit 18-55mm (folosit la capătul tele al acestuia) + cele două tuburi macro (10+16mm). Am folosit următoarele setări: ISO 800, f/9, 1/100s.
Toate drepturile rezervate – © Ștefania Galwww.enjoyphotography.ro

Acestea fiind spuse, îți doresc mult succes, lumină bună și spor la creativitate!

Cu drag,
Ștefania Gal


PS: ENJOY PHOTOGRAPHY te așteaptă și pe pagina oficială de FACEBOOK, cu fotografii delicioase, zi de zi, chiar  aici!


Apropo, dacă te alături comunității Enjoy Photography, primești un e-book gratuit și rămâi, totodată, la curent cu noutățile de pe website.

SUPER! MĂ ALĂTUR COMUNITĂȚII! 🙂

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Leave a Reply